27 mai 2016

Disfuncții urbane: Comerțul și serviciile din Centrul Istoric al or. Chișinău

În cadrul unei investigații realizate împreună cu studentul Corrado Gadîmba am colectat o serie de puncte de interes din perimetrul istoric al orașului Chișinău. Din cele 943 puncte de interes 774 puncte prezintă centre comerciale și de prestare a serviciilor (afaceri și servicii, agrement în aer liber, cazare, centre comerciale, facilități).
La o suprapunere a punctelor colectate în teren cu zonele ce dețin funcție comercială (birouri, magazine mari, centre, cu amănuntul, grele, hotele, birouri, magazine) preluate din zonarea urbană a ultimului Plan Urbanistic al or. Chișinău primi urmatorul tablou: în perimetrul zonelor comerciale prevazute de zonarea urbană nimeresc 328 puncte în exteriorul acestor zone sunt 446 puncte.

Multe din aceste puncte comerciale colectate și prezentate în aceste scheme sunt gherete, chioșcuri și alte construcții ușoare ce comercializează diverse produse. Multe din aceste construcții nu se încadrează în aspectul estetic al orașului și însuși apariția lor peste noapte este pusă sub semnul întrebării.

Ma voi limita la prezentarea acestor rezultate prin prisma cartoschemelor fără a intra în detalii referitor la cauza apariției acestor disfuncții, gravitatea încălcărilor de urbanism și funcționalitate a rețelei comerciale. Rămâne un apel deschis către specialiștii din domeniu de a confirma sau infirma cele prezentate mai sus.

19 mai 2016

Rezultatele Programului de atragere a remitențelor în economie (PARE 1+1) 2011-2015

În cele câteva imagini integrate în acest articol se prezintă rezultatele obținute în cadrul Programului PARE 1+1 în perioada anilor 2011-2015.



Programul este destinat lucrătorilor migranţi şi/sau rudelor de gradul întâi ai acestora care doresc să investească în lansarea sau/şi dezvoltarea unei afaceri proprii.


Datele provin de la Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), care gestionează acest program.






14 mai 2016

Orașele sunt pentru oameni

Parcarea automobilelor la întâmplare sufocă orașul Chișinău.


Spațiu devine tot mai puțin pentru locuitorii orașului de parcă orașul ar fi construit pentru automobile și nu pentru oameni. De ce suprafață ar fi nevoie pentru a organiza parcarea celor cca 400 00 automobile înregistrate în orașul Chișinău?
Pentru parcarea unui autoturism sunt necesari 12 mp, pentru 400 000 de autorurisme va fi nevoie de 4,8 kmp sau 3,9% din suprafața actuală a or. Chișinău (123 kmp).

Dimensiunile unei parcari în două rânduri cu spațiu de ieșire

Însă pentru a parca un automobil este nevoie și de spațiu de manevră, în cazul dat suprafața crește pana la 7,8 kmp (6,3 % din suprafața orașului), echivalentul a 971 terenuri de fotbal.
Dacă e să reprezentăm în scară această arie suprapusă pe zona Centrului Istoric al orașului Chișinău vom primi următorul tablou:


Aici nu am luat în calcul multitudinea de automobile din țară și nu numai ce tranzitează și staționează în oraș plus dimensiunile diferite necesare pentru parcarea microbuselor, camioanelor etc. (calculele s-au făcut pentru dimensiunile autoturismelor).

Ceva idei? Unde băgăm toate automobilele astea?